NEÎNȚELEGERI. Donald Trump anunță reducerea numărului de militari americani din Germania, pe fondul divergențelor privind finanțarea forțelor armate

NEÎNȚELEGERI. Donald Trump anunță reducerea numărului de militari americani din Germania, pe fondul divergențelor privind finanțarea forțelor armate
Publicat: 16/06/2020, 10:53

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat luni că va reduce numărul de militari americani din Germania la 25.000, după ce Germania nu a reușit să aloce 2% din PIB pentru finanțarea forțelor armate.

De asemenea, liderul de la Casa Albă a acuzat Berlinul că se bucură de o serie de avantaje nemeritate în ceea ce privește comerțul cu Statele Unite, potrivit site-ului agenției de presă Reuters.

Agenția notează că reducerea propusă de Trump, care presupune ca aproximativ 9.500 de militari americani să părăsească Germania, reprezintă o lovitură puternică acordată unuia dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai Statelor Unite. Totodată, decizia ar putea afecta puternic încrederea statelor europene în aliații americani.

Cu toate acestea, nu este clar dacă intenția lui Trump, despre care presa a scris pentru prima dată pe 5 iunie, chiar se va concretiza, dat fiind că există critici ai acestei propuneri inclusiv în rândul membrilor Partidului Republican, care au spus că o astfel de reducere a personalului militar ar reprezenta „un cadou” pentru Rusia.

În cadrul unei discuții cu jurnaliștii, Trump a acuzat Germania că încalcă regulile în ceea ce privește finanțarea NATO și a avertizat că își va continua planul în cazul în care Berlinul nu își schimbă abordarea.

„Deci noi protejăm Germania și ei nu respectă regulile. Nu are sens. Așa că vom reduce numărul militarilor la 25.000”, a spus Trump, care a adăugat că Germania „tratează foarte rău” Statele Unite în ceea ce privește comerțul, însă nu a dat detalii.

Trump, nemulțumit că Germania nu a atins pragul de 2% din PIB pentru Apărare

În 2014, NATO a setat o țintă pentru toate statele membre, aceea ca Guvernele să asigure în bugete finanțarea sectorului apărării cu 2% din PIB.

Cu toate acestea, cele mai multe state membre, inclusiv Germania, nu au atins încă acest nivel.

Declarațiile lui Trump de luni reprezintă prima confirmare oficială a existenței unui plan de reducere a trupelor din Germania. Informațiile au apărut prima dată în The Wall Street Journal și au fost confirmate ulterior pentru Reuters de un oficial american de rang înalt.

Întrebată despre declarațiile lui Trump, ambasadoarea Germaniei la Washington, Emily Haber, a declarat că militarii americani din Europa apără securitatea transatlantică și ajută Statele Unite în operațiunile sale din Africa și Asia.

„Este vorba despre seecuritatea transatlantică, dar și despre securitatea Statelor Unite”, a declarat Haber.

Ea a mai spus că, din punctul Berlinului de vedere, cooperarea dintre Statele Unite și Germania în domeniul securității va rămâne la cel mai înalt nivel și a adăugat că Guvernul german a fost informat despre planul lui Trump.

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării